luni, 29 august 2011

Vă place Skittles?

3

Promovare - colaborare

2
Ai un blog sau un site, şi vrei mai mulţi vizitatori, ai o afacere şi vrei să ştie cât mai mulţi oameni despre ea? Te ocupi de organizarea de evenimente, concursuri, sau, pur şi simplu, vrei să comunici ceva unui număr cât mai mare de oameni? Atunci eu te pot ajuta. Cum?

În mai multe moduri. Pot scrie un review cât mai detaliat depre produsul/afacerea ta, pot pune un link sau mai multe spre blogul tău, te pot trece în blogroll, şi aşa mai departe. Sau, propune tu o altă formă de colaborare.
Cât te costă? Depinde de circumstanţe. Dacă blogul tău este foarte interesant, ai o mulţime de vizitatori, etc., probabil propunerea mea nu te va interesa. Dacă însă, nu te afli în această situaţie, atunci va trebui să-mi oferi un serviciu similar. Similar, nu identic. De exemplu, să pui un link către blogul meu. Nu, nu e nevoie ca la fiecare referinţe a mea să pui şi tu o referinţă, dar, totuşi, după vreo zece linkuri ale mele s-ar cuveni să dai un semn de viaţă. În situaţii speciale, da, fac şi voluntariat, dar numai pentru cauze în care cred. Voluntariatul e una, exploatarea e alta.

Ca idee, am două blogrolluri. În cel dintâi sunt blogurile pe care le urmăresc cu foarte mare atenţie. E ceea ce citesc eu. Pentru a ajunge acolo trebuie doar să scrii frecvent şi eu să consider articolele tale ca fiind foarte bune. Nu e vorba de nicio reciprocitate.

Dar, eu consider că referinţele sunt mult mai importante decât blogrollul, fie şi prin faptul că sunt mult mai dinamice. De aceea, voi utiliza preponderent referinţa.

Am văzut că unii blogeri „de renume” – nu dau nume - scriu, sau mai degrabă însăilează un post de vreo câteva rânduri, şi apoi spun: „citiţi şi”, şi pun vreo 20-30 de referinţe. E o şmecherie ieftină, care, însă îi ajută, se pare, destul de mult să ajungă undeva destul de „sus”. Cu riscul de a rămâne veşnic „jos”, eu nu voi face niciodată aşa ceva. Voi scrie doar posturi cu o anumită temă, sau chiar dedicate, şi voi pune referinţe spre posturi cu tematică înrudită.

Pentru orice propunere, comentează această postare. Sau, îmi poţi scrie pe adresa de mail secretelecristinei@gmail.com. Cu condiţia să nu faci spam, fireşte.

joi, 25 august 2011

Secretele unei zile caniculare

0
Azi a fost o zi cu adevărat caniculară, probabil ultima din acest an. Prilej de inspiraţie pentru a spune câteva lucruri despre transpiraţie.

Transpiraţia este procesul prin care organismul elimină anumite substanţe, prin intermediul glandelor sudoripare. Există două tipuri de glande sudoripare, şi anume: 
1. Glandele sudoripare ecrine: există aproximativ trei milioane de astfel de glande, loclizate aproape pe tot corpul, cu excepţia labiilor mici şi a clitorisului, respectiv a glandului penian, la bărbaţi.
2. Glandele sudoripare apocrine, în număr mult mai mic şi localizate, în special, la nivelul subraţului (axila), în jurul sfârcurilor şi al anusului. Sunt mai mari decât glandele ecrine şi, în interiorul canalului lor excretor conţin foliculi piloşi (adică rădăcini de fire de păr).
Cele două tipuri de glande sudoripare au roluri şi funcţionalităţi diferite.

Astfel, ecrinele au un rol fundamental în homeotermie, homeostazie şi, astfel, în supravieţuirea organismului în condiţii extreme. De asemenea, sunt responsabile de hidratarea pielii şi au un important rol imunologic.

Sudoarea secretată de glandele sudoripare ecrine este compusă din 99% apă şi din diverşi electroliţi, între care clorura de sodiu (sau sarea de bucătărie, care dă şi gustul specific al transpiraţiei corporale) şi, în mai mică măsură, din ioni de potasiu, calciu şi magneziu. Într-o proporţie aproape infimă găsim în transpiraţia corporală diverşi compuşi organici, precum acidul lactic (cu gust acrişor şi miros suportabil, prezent, în cantităţi mari, în laptele acru), precum şi acid acetic (tot una cu oţetul alimentar), acid propionic, butiric şi acid uric (urme). Dintre toate aceste substanţe, singur acidul uric (ureea) poate fi considerat a avea un miros respingător, dar concentraţia sa este absolut neglijabilă. În alte cuvinte, transpiraţia corporală nu miroase! Asta în condiţii normale, bineînţeles.

PH-ul transpiraţiei corporale este unul acid (3,8-6,5), şi are un rol important în inhibarea reproducerii unor bacterii.

În cazul apocrinelor, situaţia este fundamental diferită. Astfel, transpiraţia ecrină conţine o cantitate destul de mare de molecule organice (lipide şi proteine), care, prin descompunere, dau mirosul specific de transpiraţie. Prin transpiraţia apocrină sunt eliminate, de asemenea, nenumărate toxine.

Este interesant de reţinut că apocrinele încep să funcţioneze abia la vârsta pubertăţii. De aceea, oricât de mult ar transpira un copil, şi oricât ar fi de nespălat, el nu va mirosi niciodată atât de rău ca un adult.

Funcţionarea normală a glandelor sudoripare este extrem de utilă şi necesară. În acelaşi timp, transpiraţia rău mirositoare este un adevărat handicap social. Cum luptăm împotriva transpiraţiei rău mirositoare?

Reamintesc, încă o dată, că transpiraţia corporală proaspătă nu miroase! Miros hainele, şi miroase transpiraţia stătută. Ce e de făcut pentru îndepărtarea mirosului neplăcut al transpiraţiei?

De bază este igiena personală atentă, evitarea temperaturilor extreme (dacă se poate), hainele curate şi corespunzătoare (subţiri, lejere, din materiale uşoare, de evitat cele mulate pe corp, groase, supraelasticele, tot ceea ce nu lasă pielea să respire), hidratarea suficientă – e vorba de apă mineralizată, ceaiuri, etc. în niciun caz de sucuri cu adaos de zahăr sau/şi conservanţi, dieta lejeră, fără sau cu cantităţi cât mai mici de cafea, tutun, alcool, mâncăruri picante, grăsimi, dar, în schimb, cu fructe proaspete din belşug ... şi multe altele. În niciun caz nu încercaţi să împiedicaţi pielea să respire şi, implicit, să transpire!

Pielea noastră nu transpiră fără niciun rost, de aceea înlăturarea excesului de transpiraţie nu ne va face să transpirăm mai puţin, dimpotrivă. Astfel, evaporarea transpiraţiei este foarte importantă pentru homeotermie, şi, de asemenea, pentru hidratarea pielii.

Cel mai obişnuit mod în care putem îndepărta excesul de transpiraţie, păstrând hidratarea pielii şi răcorindu-ne, în acelaşi timp, este să facem un duş. Într-o zi sunt permise maximum cinci duşuri, chiar dacă este necesar să suportăm temperaturi de 50°C, altfel, riscăm să îndepărtăm de tot transpiraţia şi, astfel, să „zăpăcim” de tot epiderma. Temperatura apei trebuie să fie normală: 24-30°C. Duşurile fierbinţi nu au nicio utilitate. Şi, important: săpunul nu este necesar, sau nu trebuie exagerat. Cu cât vom folosi mai mult săpunul, cu atât mai mult ne vom usca pielea, deci va fi nevoie de a transpira mai mult pentru a o rehidrata. Sigur, sunt săpunuri hidratante, dar acelea au alte efecte de care nu am dori să ştim.

Sigur, putem merge la saună, dar sauna e cu totul altceva decât un duş fierbinte. Sauna este, în esenţă, o modalitatea de detoxifiere a organismului prin stimularea transpiraţiei ... e altceva. După un duş fierbinte vom avea, poate, o senzaţie de răcorire, dar este vorba de o senzaţie aparentă. După câteva minute, vom transpira la fel de mult. În schimb, dacă duşul e mai rece, nu e nicio problemă. Nu trebuie să ne fie frică de faptul că ne-am putea îmbolnăvi: bolile au cu totul alte cauze decât contactul cu apa rece. Totuşi, cei suferinzi de inimă, ar trebui să evite contactul brusc cu apa foarte rece.

Esenţial este să nu uitaţi de ce facem, de fapt, duş: pentru a elimina surplusul de transpiraţie. Duşul poate să fie foarte scurt, dacă dorim, îl putem face şi mai lung, dar nu e de niciun folos. Pentru a înlătura surplusul de transpiraţie, 3 minute sunt arhisuficiente.

Gel de duş: nu, in nicio împrejurare. Sau, foarte-foarte rar, dacă-i musai (nu văd de ce ar fi). Chiar dacă miroase foarte bine (cu atât mai mult), chiar dacă e compus din nu ştiu cât la sută cremă hidratantă sau emolientă, chiar dacă are efect anti-îmbătrânire sau anticelulită, sau mai ştiu eu ce prostii! Nu există aşa ceva, iar extractul de nămol de la Marea Moartă nu serveşte la nimic! Gelurile de duş inhibă, în general, activitatea glandelor sudoripare, iar scopul nu este de a le împiedica să funcţioneze, ci doar de a elimina excesul de transpiraţie.

Săpunurile: da, cu moderaţie. Dacă ne putem lipsi de ele, e foarte bine. Ar trebui folosite doar pentru îndepărtarea murdăriei şi transpiraţiei în exces. Săpunurile, chiar şi cele cosmetice, sunt produse foarte puternice, care distrug şi îmbătrânesc pielea, în loc s-o protejeze. Folosiţi-le cu zgârcenie, numai dacă e neapărată nevoie şi preferaţi săpunurile cât mai simple, chiar de casă, dacă se poate. Vă temeţi că săpunul de casă „pute”? Vă înşelaţi, nimic nu miroase mai bine decât pielea proaspăt spălată. Chiar cu săpun de casă (mai ales). Şi reţineţi: săpunul nu există, ca atare, în natură, el este o invenţie umană, şi, prin urmare, nu este esenţial vieţii.

Pentru igiena părţilor intime, folosirea a tot felul de produse cosmetice e cea mai mare prostie, chiar şi săpunul obişnuit este mult prea mult. Spălaţi uşor cu apă rece sau călduţă, şi gata! Există, în acele zone, o floră specifică, ce ar putea fi deranjată de orice acţiune mai energică, deschizând astfel poarta a tot felul de infecţii. Şi, nu, cauza bolilor ovarelor sau a infecţiilor urinare nu este niciodată spălarea cu apă rece, chiar foarte rece, a zonelor intime.

Nu altfel trebuie îngrijite şi celelalte zone cu glande apocrine. Pentru subbraţ, şi nu numai, folosim deseori diferite produse cosmetice, numite generic deodorante. Este o greşeală! Clătirea cu apă rece sau călduţă şi, eventual, cu puţin, foarte puţin săpun, e mult mai bună decât orice deodorant!

De fapt, ar trebui să ştim ce aşa-numitele deodorante sunt de două feluri: deodorante şi antiperspirante! Ca idee, deodorantele sunt nişte parfumuri cu efect destul de limitat. Se suprapun peste mirosul greu al transpiraţiei şi îl îndulcesc oarecum. Antiperspirantele, în schimb, limitează sau elimină transpiraţia. Ele formează, pur şi simplu, o peliculă care astupă orificiul glandei sudoripare. Ce se întâmplă într-o astfel de situaţie? Nenumăratele toxine nu se mai elimină, pur şi simplu, ele rămân în organism, şi, prin intermediul sistemului limfatic, sunt purtate în întreg organismul, provocând consecinţe din cele mai neplăcute, între care cancerul e doar una dintre ele. Nu e de mirare că, în condiţiile adoptării unui stil de viaţă „modern”, „igienic”, de către un număr din ce în ce mai mare de femei, incidenţa unor forme de cancer precum cel de sân sau de col uterin, au explodat, pur şi simplu, dar aceste forme de cancer au, cel mai adesea, legătură cu modul în care femeia respectivă a ştiut să păstreze „igiena” în zonele apropiate.

La bărbaţi, există cazuri similare de cancer (centrate pe organele bărbăteşti, evident), dar incidenţa lor este mai mică din două motive: o dată că bărbaţii nu sunt atât de înclinaţi să folosească tot felul de produse cosmetice – majoritatea bărbaţilor nu sunt metrosexuali, şi bine fac – şi al doilea, înrudit cu primul, este acela că bărbaţii îşi rad mai rar axilele şi pulverizează deodorantul, în general, pe păr, şi nu direct pe piele.

Circulă, de ceva timp, o reclamă la un antiperspirant, n-o să-i dau numele, dar ştiţi dumneavoastră despre ce este vorba, care este, zice-se, rezistent la acţiunea apei. Una la mână: mi se pare o bazaconie, dacă e aşa rezistent la apă, cum scap de porcăria aia dacă mă răzgândesc, în timpul acelui interval de aşa-zisă protecţie? A doua la mână, vă daţi seama ce e sub acest antiperspirant atât de etanş? Bine, eu nu cred că există un astfel de antiperspirant rezistent la apă, dar, dacă ar exista, i-aţi putea spune pe nume: boală la purtător.

Încă un lucru: de mii de ani, practic dintotdeuna, poeţii, filosofii, şi tot felul de şarlatani, s-au străduit să dezlege misterul „eternului feminin”. De ce sunt, adică, bărbaţii, atraşi de femei.


Ei, de ce credeţi?

Sigur, putem să delirăm cât vrem, dar adevărul e, pe cât de frust, pe atât de tulburător: din aceleaşi motive din care sunt atraşi câinii de căţele: din cauza feromonilor.

Pentru a explica de ce se întâmplă acest lucru ar trebui să fac o digresiune mult prea mare. Sigur, oamenii sunt atraşi unii de alţii şi de alte aspecte, dar, până la urmă, de bază sunt tot feromonii.

Feromonii sunt produşi şi eliminaţi de glandele apocrine. Feromonii sunt „markerul sexual” al oricărui bărbat şi al oricărei femei.

Ei bine, prin utilizarea deodorantelor şi antiperspirantelor nu se face altceva decât se omoară secreţia de feromoni! Adică, ne fac mai puţin atractive, mai puţin interesante ...

Există mărturii celebre, documente interesante, tulburătoare scrisori de dragoste ... căutaţi-le pe net, dacă sunteţi interesate, uite, eu vă dau doar un link, acesta. Oamenii ştiau mai multe înainte, şi nu se sfiau s-o mărturisească. Ei, nu mai lungesc articolul, că nu are rost. 

A, da, era să uit ... bromhidroza, ce facem cu bromhidroza?

Da, bromhidroza e o problemă, chiar e o problemă. Pentru cine nu ştie, e vorba de transpiraţia cu miros fetid, eliminată de glandele apocrine. Ei, ce e de făcut în cazul bromhidrozei?

Frecvent, una din cauzele bromhidrozei este chiar „excesul de igienă”, folosirea fără discernământ, a antiperspirantelor pe bază de ioni de aluminiu (puternic cancerigeni), a diferitelor produse cosmetice sau medicale etc. O altă cauză este cea internă, şi, de aceea, opinia unui endocrinolog este indispensabilă. De regulă, acesta va recomanda schimbarea drastică a stilului de viaţă, eliminarea sau reducerea consumului de cafea, tutun, alcool, modificarea obiceiurilor culinare etc. De multe ori, bromhidroza poate avea şi o cauză psihică, de aceea suportul unui psiholog poate avea efecte benefice. Folosirea, fără discernământ, a unor produse de curăţare a pielii, de eliminare a transpiraţiei, a unor antiperspirante încă şi mai puternice, poate avea efecte devastatoare. Eu nu recomand folosirea nici măcar a bicarbonatului, singurul remediu extern pe care le sugerez fiind apa, asociată, din când în când, în mod rezonabil, cu săpunul, preferabil de casă. Orice altceva poate avea, şi va avea, efecte adverse.

Oricum, în mod categoric, bromhidroza nu este o problemă cometică, ea nu va putea fi rezolvată niciodată de cosmeticieni. În cazul în care consideraţi că aveţi o transpiraţie prea abundentă sau mult prea neplăcut mirositoare, mergeţi neîntârziat la medic, e, probabil, o problemă de competenţa endocrinologului sau/şi a psihologului. Doar medicul vă va putea face recomandările adecvate cazului dumneavoastră.

marți, 23 august 2011

O picătură de ViaGra

0
Doar Vera Brejneva:







vineri, 19 august 2011

Concurs Flormar

0
Pe unul din blogurile care conţin (sau conţineau) un link către mine, e vorba de flormar-brasov, am găsit câteva amănunte despre un concurs interesant, ale cărui premii sunt un fard matte mono eye shadow M10, un gloss long wearing L401 şi un rimel X10 sculpting mascara.

Până la a citi acest anunţ, nu ştiam mai nimic despre firma Flormar. Acum ştiu câte ceva, se pare că este vorba de o firmă italiană, înfiinţată la Milano, în 1970, dar care şi-a mutat integral producţia în Turcia, începând cu 1986. A început ca o companie specializată în lacuri de unghii, iar astăzi oferă, pe lângă nenumărate lacuri de unghii, în diferite nuanţe, şi diverse alte produse cosmetice, printre care: fonduri de ten, pudre, fard pentru ochi, rimel, rujuri etc. 

Mda …

La ora actuală, Flormar reprezintă cel mai cunoscut brand de produse cosmetice din Turcia … ok. Exporturile au început în anul 1998 (?!), iar în prezent produsele Flormar sunt binecunoscute în 75 de ţări de pe 4 continente. Ele reprezintă cca. 60% din producţia totală. 

În România, firma dispune de magazine specializate în Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava şi Sibiu. Lipsesc, după cum se vede, oraşe şi zone precum Galaţi-Brăila, Timişoara-Arad, Craiova, şi altele, dar, probabil, în curând, acest lucru va fi remediat.
  

Nimic din ceea ce scrie mai sus (sunt date preluate de pe situl firmei) nu mă entuziasmează cu adevărat. Probabil, sunt produse cu adevărat bune, cu un raport calitate/preţ excelent etc., dar asta nu mă motivează suficient să plec să le caut aiurea. Când vor ajunge „sub nasul meu”, voi vedea ce e de făcut. Până atunci, evident, nu m-aş supăra dacă aş avea posibilitatea să le testez ... gratuit. Iar dacă nu, nu.


Oricum, semnalez cititoarelor interesate existenţa acestor produse, cu menţiunea că eu însămi nu le-am testat. Aştept feed-back de la cele care au făcut, sau nu, acest lucru.

luni, 15 august 2011

Viaţa e cel mai minunat joc!

0


Da’ nu-i găsesc butonul de RESTART.

duminică, 7 august 2011

Remediu

0
Care anume ar fi problemele pe care ar vrea oamenii să le rezolve?

Problema nefericirii: oamenilor nu le place să fie nefericiţi, încruntarea nu face bine tenului.

Problema morţii: moartea e atât de plictisitoare. Tăcerea ei dă de bănuit, e puţin răuvoitoare, poate. E considerată oricum prea permanentă.

Problema eşecului: nu e considerat la fel de distractiv ca succesul, dar pare să survină mai frecvent.

Problema durerii: unghii incarnate, artrită, dureri de cap – corpul pare s-o ia întotdeauna înaintea analgezicelor.

Problema dragostei: nu durează, nu i se răspunde cu dragoste, sau i se răspunde cu prea mult zel sau gelozie.

Problema scopului: nu părem capabili să găsim unul, sau, o dată de l-am găsit, ne pierdem prea curând interesul faţă de el.

Problema realităţii: niciodată nu e destul de clar ce înseamnă asta. Realitatea lui pare întotdeauna diferită de a ei. Realitatea zilei de azi e iluzia zilei de mâine, iar iluzia zilei de azi ...

Problema răului: de obicei, răul altora. Prea mulţi oameni răi le-o fac prea puţinor oameni buni. Poliţia lui Dumnezeu duce lipsă de angajaţi.

Problema sinelui: nu prea reuşim să ne dăm seama cine suntem sau, o dată ce-am reuşit, concluzia e una deprimantă.

Problema iluminării: o vrem adesea, însă arareori avem parte de ea. Ştim că există un mod de viaţă mai bun, ştim că în prezent nu ducem o astfel de viaţă şi vrem să ajungem de aici acolo.

Viaţa, precum a spus Buddha, înseamnă o mie de nebunii. Şi înţelept este cel care se joacă cu cele o mie de nebunii.

- Există un singur mod de a fi înţelept, a spus Buddha.
- Care este acela, Maestre?
- Să faci pe nebunul.

(Luke Rhinehart aka George Cockcroft)