joi, 9 iunie 2011

Sunt femeie!

3
Ce nenorocire este să fii femeie! Şi totuşi, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înţeleagă că este femeie.
Nu am spus-o eu, a spus-o Kierkegaard. Şi, da, îmi place.

Oare câte femei înţeleg că sunt femei?

Sigur, am învăţat câte ceva din diverse locuri. De acasă am învăţat cum să fiu o fiică bună şi o soră bună. Să îmi ascult părinţii şi să îmi respect fraţii. Să fiu cuviincioasă, harnică, şi, pe de-asupra, şi veselă. E suficient pentru a fi femeie?

Şcoala m-a învăţat să fiu o elevă bună. Să fiu, adică, sârguincioasă şi politicoasă. E suficient pentru a fi femeie?

Am învăţat şi de la biserică multe lucruri cuviincioase. Am învăţat ce trebuie să fac pentru a mă face plăcută înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Ei, sunt mai multe, dar în esenţă se reduc la acelaşi lucru: să nu simt, să nu gândesc, să nu exist! Să fiu, astfel, virtuoasă. Dar, oare asta înseamnă să fiu, cu adevărat, femeie?

Nu, nu sunt o novice. Am experimentat virtutea cu toţi porii mei. Şi, cu adevărat spun: n-are nicio noimă, niciun chichirez. Nu cred să existe pe lume ceva mai nesuferit decât virtutea!

Dar asta ce înseamnă, oare, m-am întrebat? Sunt, oare, „păcătoasă”, căzută, revolta mea are sens, e „normală”, sau cum?

Răspunsul mi l-a dat tot Kierkegaard (şi da, îl iubesc pe Kierkegaard):
Contrariul păcatului nu este virtutea, ci libertatea.
Aşa da! Aşa simţeam şi eu că trebuie să fie. Dar Kierkegaard a spus-o, fără îndoială, mult mai clar.

Deci, lipsa de libertate, ne-libertatea e un păcat. Nu, nu e „un păcat”, e chiar păcatul. Asta este. Nu am doar dreptul de a fi liberă, sunt chiar obligată!

Dar, ce înseamnă, de fapt, libertatea?

Multe. Foarte multe. Printre ele: libertatea de a fi femeie, de a simţi ca o femeie, de a mă îndrăgosti sau de a nu mă îndrăgosti, libertatea de a mă dezvolta, de a mă respecta, de a fi eu însămi. Libertatea de a suferi şi de a fi dezamăgită. Libertatea de a nu suferi şi de a nu fi dezamăgită. Libertatea de a mă folosi de toate cele ce le am cum vreau, când vreau şi dacă vreau. Libertatea de a crede şi libertatea de a nu crede. Multe, foarte multe. Dar, despre toate acestea, cu altă ocazie.
  

3 Response to Sunt femeie!

Anonim
18 iunie 2011, 08:17

FEMEIA , RAMINE PERMANENT O ENIGMA , GREU DE DESCIFRAT , DAR PLACUT SA-TI FIE O PREOCUPARE , DE REGULA , PLACUTA !

Anonim
18 iunie 2011, 09:13

Probabil e foarte greu să fii femie...
Pentru că Natura femeii e compusă din multe întrebări, complexe, pasiuni, dorinţe şi...
Şi nu e uşor deloc să aduni din toate cât să-ţi fie îndeajuns...
Să fii bărbat e mai simplu. În general bere, fotbal şi femei. Femei cât mai diferite şi pe cât posibil, cât mai multe (!). Şi totuşi....de ce diferenţa asta între sexe....suntem cu toţii oameni, zâmbim la fel.
Biserica e păcatul în sine...iar şcoala, calea cea mai sigură spre denigrarea Eu-lui (mă refer strict la ceea ce înseamna azi cele două instituţii).
Deci singurul răspuns...şi cel mai bun la orice întrebare...îl găseşti în sine, în Interiorul tău...Nu trebuie decât să-ţi goleşti mintea de toate celelalte gânduri...
....Şi noi încş iubim femeile....
Semnat,
Un alt anonim

18 iunie 2011, 16:10

eu cred ca femeie esti atunci te simti tu, atunci cand esti destul de matura in actiunile tale si iti iei viata in propiile tale maini !

Trimiteți un comentariu