luni, 5 septembrie 2011

Suferinţa ne face mai buni?

2
Eu nu cred asta. Eu nu cred că suferinţa e bună şi nu cred că ne face mai buni. Şi, în mod clar, suferinţa nu este plăcută.


Eu cred că această idee absurdă nu e doar un mit romantic, ci şi o chestie de propagandă politică. Vă facem să suferiţi, dar veţi fi mai buni, deci vă facem un bine.

Spuneam că suferinţa nu este plăcută? Ba da, este. Suferinţa altora poate fi foarte plăcută.

De ce? De ce ne place suferinţa altora? Sau: când ne place suferinţa altora?

Atunci când suferim şi noi. Când noi înşine nu suferim, nu vrem să sufere nici alţii. Dar, când suferim, când urlăm de durere, ne dorim, poate, ca toţi să sufere după cum suferim şi noi.

Nu, suferinţa nu ne face, cu siguranţă, mai buni. Ne poate face mai conştienţi, mai receptivi, dar nu mai buni. Ni se poate întâmpla, de exemplu, să avem un accident minor şi să ajungem în spital, iar acolo să întâlnim oameni cu suferinţe majore, pe care să dorim să-i ajutăm ... şi chiar să-i ajutăm. Am devenit mai buni? Nu ştiu, poate mai receptivi, mai atenţi, mai conştienţi. Suntem la fel ca înainte, numai că atunci nu vedeam suferinţa, ea era acolo, dar noi n-o vedeam.

Acesta e, însă, un caz fericit. De regulă, suferinţa ne face mai răi. Mai ales, atunci când e definitivă.

Dar, oare, suferinţa e inevitabilă? Eu cred că nu. Mi-a fost necesară multă suferinţă pentru a înţelege asta. Mai de mult, confundam suferinţa cu durerea. Ei bine, nu sunt acelaşi lucru. Cineva, sau ceva, poate să-ţi producă durere, oricine sau orice poate s-o facă, dar cu suferinţa e altceva, e o alegere.

Când eşti trădată – cine nu a fost trădată, măcar o dată? – simţi, desigur, durere, dar nu neapărat şi suferinţă. Uneori te poţi simţi eliberată sau chiar ... aproape fericită. Nu e ciudat? Să te doară, dar să fii fericită?

Eu am ales să elimin suferinţa ... şi e bine aşa. Deşi, unii sunt de părere că sunt cam nesimţită ... sau ... nu-ştiu-cum. O spun în spatele meu, uneori chiar în faţă. Mă doare, dar nu sufăr. Sper doar să le treacă mânia, uneori se întâmplă, alteori nu.

Mânia şi suferinţa sunt cam acelaşi lucru. Când cineva e mânios, eu ştiu că suferă. De multe ori mă doare, dar nu sufăr.

Nu-i chiar uşor să renunţi la suferinţa proprie, mai ales atunci când te-ai deprins cu ea. În primele zile e aşa ... cred că e ca atunci când te laşi de fumat. Dar, apoi e foarte bine.

Voi nu vreţi să renunţaţi la suferinţă? Pentru că eu, oricât aş vrea, nu pot să renunţ decât la propria mea suferinţă, nicidecum la a voastră. Ce ziceţi, încercaţi?

2 Response to Suferinţa ne face mai buni?

Anonim
7 septembrie 2011 la 01:09

CUM sa renunt la suferinta?

7 septembrie 2011 la 22:49

Suferinta e un gand, durerea e o senzatie.

A fost odata un om, nu era foarte tanar, si nici foarte bogat. Intr-o noapte, s-a intamplat ceva si i-a luat foc casa, dar ei au reusit sa scape. Ei, adica omul respectiv, sotia, copiii. Si, cum stateau ei in noapte, tremurand de frig si de groaza langa casa care ardea, cu flacari uriase, plangeau si erau disperati, mai ales copii. Cu totii pierdusera sigura lor avere. Cand, barbatul le-a spus:
- Nu plangeti, bucurati-va! Ati mai vazut un foc asa de mare si frumos?

Trimiteți un comentariu