duminică, 10 iulie 2011

Antizodiacul feminin: semnul şarpelui

0
Semnul antizodiacal al şarpelui este unul profund feminin; există, fără îndoială, şi bărbaţi-şerpi, dar, totuşi, numărul lor este semnificativ mai mic decât cel al femeilor. În afară de asta, semnul şarpelui este, din multe puncte de vedere, cel mai puternic, cu cele mai pronunţate trăsături, din tot antizodiacul. Din acest motiv, am considerat că prezentarea semnelor antizodiacale ar trebui să înceapă cu acesta.

Viaţa şarpelui nu e nici tihnită, nici fericită, dar leneşă, da. Cu excepţia câtorva momente în care face dovada uimitoare sale capacităţi de acţiune, viaţa şarpelui e de o nemaivăzută lentoare. Iar cele câteva momente în care şarpele acţionează fulgerător sunt, de fapt, clipele în care acesta ucide. Nimeni şi nimic altceva, decât această dorinţă de a ucide, nu poate determina un şarpe să se mişte altfel decât o face de obicei, adică lent, extrem de lent, insultător de lent.

Având aşa de mult timp liber la dispoziţie, şi fiind atât de leneş, şarpele este un reflexiv. De regulă, este atât de inteligent încât să-şi dea seama că nu este decât un şarpe, ceea ce îi produce, cu siguranţă, un sentiment de mândrie și autosuficiență, deoarece şerpii sunt cunoscuţi şi recunoscuţi pentru calmul lor remarcabil şi pentru sângele rece de care dau dovadă constant, în cele mai deosebite împrejurări ale vieţii. În acelaşi timp, conştientizarea statutului său îi produce un sentiment de intensă tristeţe, deoarece, dintre toate jivinele acestei planete, şerpii sunt cei care au cea mai mare dorinţă de a zbura, prin forţe proprii, deasupra munţilor şi norilor, şi cea mai mică posibilitate de a o face. Din acest motiv, probabil, şerpii sunt aşa de veninoşi, şi sufletul lor este încărcat de ură. Ei urăsc, în general, toate celelalte vieţuitoare, dar cu deosebire pe acelea care reuşesc, mulţumită darurilor cu care au fost înzestraţi, să se ridice, cu un cap sau mai multe, deasupra unei societăţi îmbâcsite de mediocritate.

Femeia-şarpe nu e, propriu-zis, un şarpe, e un om şi, ca orice om, a ieşit din pântecul unei femei, nu dintr-un ou încălzit doar de razele soarelui. Şi totuşi, şarpele a uitat complet căldura pântecului matern, preferând să-şi închipuie, mai degrabă, că aceasta nu a existat niciodată. Cu toate acestea, anumite caracteristici ale semnului îl apropie de animalul respectiv. Mai întâi faptul că, precum acesta, omul-şarpe şi-a petrecut toată copilăria într-o gaură. De regulă, familia de origine a femeii-şarpe a fost una nu doar deosebit de modestă, ci şi cu nenumărate probleme de natură etică. Acesta este, de regulă, un secret umilitor, de care, mai târziu, femeia-şarpe va prefera să nu-şi mai amintească nimic. Uneori, această dorinţă este atât de mare, încât femeia-şarpe reuşeşte nu doar să-şi renege complet originile, confecţionându-şi o ascendenţă pe cât de înaltă, pe aţat de falsă, ci chiar să şi creadă în aceasta. Niciodată, nici chiar în clipele de maximă sinceritate, femeia-şarpe nu reuşeşte să-si mai amintească acele zile lungi şi îngrozitor de triste în care, practic, nu avea ce să mănânce, şi nici abuzul emoţional şi, deseori, fizic, la care a fost supusă, ani de-a rândul, din partea fraţilor mai mari sau/şi a părinţilor. Nu, toate aceste amintiri neplăcute, imaginea sordidă a găurii din care provine se şterg, efectiv, din memoria femeii-şarpe, de îndată ce ea reuşeşte, câtuşi de puţin, să păşească pe covorul roşu al recunoaşterii sociale, încolăcită de gâtul unui bărbat cu un anumit statut social.


Principala calitate a femeii-şarpe este flexibilitatea ei înăscută. Flexibilitatea, da, mlădiere, mai puţin. Femeia-şarpe e capabilă de asemenea contorsiuni, încât cu greu, cineva care o cunoaşte ar putea admite că femeia-şarpe are, sau a avut vreodată, coloană vertebrală.

Femeia-şarpe are, de asemenea, un magnetism natural absolut remarcabil, cel mai mare dintre toate semnele antizodiacale. Femeia-şarpe îşi descoperă, de obicei întâmplător, în copilărie, această uriaşă capacitate hipnotică şi, prin exerciţii repetate, învaţă să se folosească de ea pentru a suplini absenţa aripilor proprii, care i-ar fi îngăduit, altfel, să se ridice pe cele mai înalte piscuri sociale prin propriile-i forţe.

Ca mamă sau soţie, femeia-şarpe, pur şi simplu, nu există. Despre ce maternitate ar putea fi vorba atunci când în subconştientul ei nu există decat amintirea oului încălzit doar de soare? Despre ce familie ar putea fi vorba atunci când amintirea dureroasă a umilinţelor şi mizeriilor îndurate în ceea ce a fost, cândva, familia ei, răzbate, din când în când, din străfundurile conştiinţei sale?

Ca amantă, însă, femeia-şarpe e, aparent, neîntrecută. O spune, de altfel, Baudelaire:

„Femeia lângă mine se zvârcolea sălbatec,
Asemeni unui ŞARPE zvârlit pe un jăratec,
Şi frământându-şi sânii, molatec şi barbar
Cu gura ei de fragă rosti dulceag şi rar:
- Am buze moi şi-n ele am tainica ştiinţă
De-a pierde-n orice clipă, pe-un pat, o conştiinţă.
Adorm orice durere pe sânii mei zglobii.
Bătrânii vin la mine cu zâmbet de copii.
Şi pentru-acela care mă vede-o data goală
Sunt cer, sunt soare, lună şi linişte astrală!
În voluptăţi atâta de pricepută sunt
Când pe-un bărbat în braţe îl strang şi îl frământ
Sau când îmi dărui sânii să-i muste şi să-i sugă,
Timidă sau lascivă, puternică sau slugă,
Şi-n patul care geme de-ncolăciri feline,
Toţi îngerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!”
 
În fapt, femeia-şarpe nu e altceva decât o ucigaşă cu sânge rece, incapabilă să fie fericită sau să dăruie, la rândul ei, fericire. Tot despre ea, continuă acelaşi Baudelaire:

„Când din ciolane vlaga şi măduva mi-a stors,
Iar eu, cu lenevie spre dânsa m-am întors
Sa-i dau o sărutare de dragoste, zării
Doar un burduf cu pântec umflat de murdării!
O clipa-am-nchis ochii cuprins de-o spaimă mare,
Şi când i-am deschis iarăşi, spre zarile solare,
În locul unde monstrul, cu-o clipă mai-nainte,
Stătea-mbibat de sânge, puternic şi scârbos,
Văzui acum un maldăr de mucede-oseminte
Scoţând din ele-un sunet scrâşnit şi fioros,
Un scârţâit de tablă, strident ca o morişcă,
Pe care vântul, iarna, în nopţi pustii, o mişcă.”

Din punct de vedere fizic, femeile-şarpe sunt  rareori frumoase, şi, de cele mai multe ori, nu sunt nici măcar plăcute. De multe, de cele mai multe ori, nu inspiră altceva decât scârbă şi frică, dar, graţie imensei lor puteri hipnotice, reuşesc să-i determine pe bărbaţi nu doar să le dorească, ci, mai mult, să le divinizeze, conştienţi fiind, sau nu, de faptul că acestă pasiune morbidă nu le va aduce altceva decât necazuri, asta în cazul în care reuşesc să mai scape teferi din îmbrăţişarea femeii-şarpe. Mai cu seamă bătrânii „cu zâmbet de copii” şi „îngerii nevolnici” cad în mrejele femeii-şarpe. 


Preferinţele culinare ale femeii-şarpe sunt foarte simple. De altfel, se ştie, gusturile, inclusiv cele culinare, se formează din cea mai fragedă copilărie, sub o atentă îndrumare. Ori, de ce gusturi poate fi vorba în cazul unei fiinţe care, în copilărie nu a exersat îndelung decât înfometarea? O, da, dacă au ocazia, femeile-şarpe consumă orice, în cantităţi incomensurabile: trufe albe, omletă Le Parker Meridien, vinuri Petrus, cafea Kopi Luwak, în general orice fel de mâncare sau orice băutură pentru care trebuie să scoţi din buzunar o sumă care se scrie cu cel puţin patru cifre. Şi, da, cafeaua Kopi Luwak e o excepţie, e scumpă, dar ceea ce o face cu adevărat remarcabilă este faptul că, înainte de a fi preparată şi servită, a trecut prin pântecul unui alt animal; grozav le place femeilor-şarpe tot ceea ce a trecut deja prin pântecul unui alt animal. 

De aceea, niciodată, dar niciodată, o femeie-şarpe nu va ataca un bărbat care nu a fost, deja, înainte, sau nu este, încă, în braţele altei femei. Fiindcă, da, într-o astfel de situaţie, şi doar într-o astfel de situaţie, o femeie-şarpe poate ucide mai multe persoane dintr-o singură muşcătură. Femeile-şarpe sunt foarte grijulii cu propriul venin, ce s-ar întâmpla dacă ar muşca toată ziua, pe toată lumea?

Neavând un sistem homeotermic propriu, şerpii sunt foarte sensibili la orice tulburenţe economice sau de altă natură. Sunt atraşi irezistibil de mirosul banilor, şi de aceea, cea mai simplă metodă de a ademeni o femeie-şarpe presupune utilizarea unor parfumuri cu miros de cont bancar consistent. Şerpii nu pot supravieţui decât în proxima vecinătate a locurilor unde se învârtesc banii şi se îmbolnăvesc dacă nu pot bea apă din izvorul puterii.

Ca răspândire, vieţuiesc pe toată întinderea pământului, dar, mai ales în media. Din totalul ştirilor şi reportajelor cu şi despre femei, peste 75% se referă la femei-şarpe. Le place, evident, să locuiască în paginile revistelor de scandal, în emisiunile de televiziune, în cadrul diferitelor spectacole, în general, oriunde pot fi văzute, admirate, dorite. Sunt, în general, firi artistice. şi reuşesc, adesea, să uimească lumea prin creaţii deosebite, de un rafinament desăvârşit, în domeniul modei, al artelor spectacolului (inclusiv politic), în televiziune etc.

Fiind situaţi în vârful piramidei trofice a antizodiacului, şerpii nu au, în general, alţi duşmani, decât alţi şerpi. Şi, cum teritoriile de vânătoare ale femeii-şarpe şi ale bărbatului-şarpe sunt perfect distincte, rezultă că singurul duşman notabil al femeii-şarpe nu poate fi altul decât o altă femeie-şarpe. Într-adevăr, două femei şarpe, care nici măcar nu se cunosc, se urăsc întotdeauna, instinctiv, cu o ură sălbatică şi iraţională ... sau nu. Acesta este, probabil, motivul pentru care femeile-şarpe adoră, pur şi simplu, marochinăria din piele de şarpe.


Şarpele nu este înzestrat de la natură cu picioare şi, de aceea, atunci când nu poate folosi elegantul avion particular al ultimului său iubit, sau limuzina sa de 500.000 de euro, atunci când nu se poate deplasa nici cu taxiul şi, nici măcar cu metroul, femeia-şarpe nu are altă alegere decât aceea de a se târî. Şarpele este, de la mama-natură, o târâtoare, şi femeia-şarpe nu poate fi altfel. În acest scop, glandele ei secretă un lichid extrem de lipicios şi vag dulceag, pe care mulţi neavizaţi îl pot confunda cu siropul de frăguţe. Nici vorbă de aşa ceva, e doar un gel toxic, cu proprietăţi hebefrenice, care îl va ucide, cu siguranţă, pe orice imprudent care ar îndrăzni să lingă urmele lăsate de târâişul femeii-şarpe.

Femeile-şarpe nu au, de regulă, o longevitate prea ridicată. Compensează, întrucâtva, asta, prin faptul că supravieţuiesc tuturor iubiţilor lor. Ajunse, totuşi, la o anumită vârstă, femeile-şarpe se retrag încet-încet, într-o gaură asemenea celei în care au copilărit şi nimeni nu mai aude de ele.

StarShinerS

No Response to "Antizodiacul feminin: semnul şarpelui"

Trimiteți un comentariu