sâmbătă, 18 iunie 2011

De cireşar, fără cireşe

1
Azi-dimineaţă m-am trezit cu o stare nu prea bună: durere de cap, slăbiciune, un tremur uşor în tot corpul, şi altele asemenea. Nimic îngrijorător, şi totuşi neplăcut. Am mai avut asemenea stări, cunosc şi cauza lor, şi modul de a scăpa de ele. 

Motivul e clar: participarea, aseară, la o acţiune de socializare prelungită, în cinstea patroanei zilei, zeiţa Veneris. Şi că am cam exagerat cu Malaga şi Cherry Rum. 

În astfel de situaţii, cunosc şi folosesc un singur remediu: puţină mişcare şi ceva acrişor. Acrişor, fiindcă, oricât de greaţă mi-ar fi, nu suport acrul. Nu-l suport şi gata. Nu-mi place nimic acru, până şi portocalele le mănânc cu zahăr.

Puţină mişcare şi ceva acrişor? OK, voi lua nişte fructe proaspete, de sezon, şi pentru asta voi merge în piaţă. În piaţă, şi nu în hypermarket, fiindcă, se ştie, în hypermarket nu există fructe proaspete, numai porcării aduse de peste mări şi ţări, îngrăşate cu hormoni, coapte pe vapor şi injectate cu chimicale. Hypermarketul e la 200 de metri, piaţa la circa 1,5 km, ceea ce înseamnă că voi face şi puţină mişcare, ceea ce nu e rău deloc.

Proastă inspiraţie. De cum am ieşit afară, m-a izbit căldura care izvora, parcă, din asfaltul încins. 40 de grade ca nimic. Şi eu, care mă gândisem că nu voi prinde vipia amiezii! Câte grade vor fi, oare, atunci?

Poate unora le-ar fi uşor, dar mie nu-mi este. În zile ca astea, cu astfel de temperaturi, nu sunt în stare de nimic, zac ca o râmă pe canapea. Nu-mi place căldura şi basta. 

Ca un făcut, strada e plină de oameni? Ce nevoi îi vor fi scos din casă sâmbăta dimineaţa, mai aproape de prânz decât de prima oră a zilei? Că doar nu se vor fi îmbătat toţi, ca mine, şi-acum aleargă să se dreagă. Cine ştie?

În piaţă, ca în piaţă. Fructe câte vrei, şi de care vrei: portocale, mandarine, ananas, banane, kiwi şi încă multe altele. Pfui, fir-aţi ai dracu’. Păi, pentru asta am bătut eu atâta amar de drum? Ca să cumpăr din piaţă ceea ce puteam lua şi din hypermarket, dar cu 20% mai scump?

În sfârşit, dau şi de fructe autohtone. Nu, nu de prune sau struguri, erau şi din astea, dar cine-i tâmpitul care să creadă asta. Mai ştiu şi eu când se coc perjele. Şi mă mai uit şi la preţ. La 10 lei kilu’, sigur nu-s din prunăriile Bihorului sau Sălajului. 

Iată şi fructele noastre! Cireşe şi vişine. Arată superb! De parcă nici n-ar fi de la noi: cireşele, roşii, de un roşu foarte intens, aproape negru, greu, ca sângele venos după o îndelungată stază în organul păcatului, strălucitoare, de parcă ar fi unse cu ulei, mari, îmbietoare ... mmm. Şi vişinele, la fel, mari, cărnoase, de un roşu precum cel al cărnii încinse pe grătarul patimii defrâului ... o minunăţie. 

Să fie, totuşi, vorba, de fructe autohtone? Nu, n-am nicio speranţă, dar întreb totuşi:
- Sunt de la noi?
- Vai de mine, domniţă. De la mine din livadă sunt, naturale 100% ... Luaţi şi gustaţi, dacă găsiţi mai gustoase, eu mă-mpuşc. Cireşele sunt ultimele, o să mai vreţi, da’ n-o să mai am, la anu’. Hai, luaţi!
Iau o cireaşă. O muşc cu grijă ... aşa mănânc eu cireşele. Îmi înfig uşor dinţii în carnea fermă, dar, totuşi, moale, a fructului. Apăs uşor cu limba pentru a produce o mică hemoragie controlată. Îmi place asta, să simt sângele fructului ţâşnindu-mi în gură. Nu-l hăpăi, ci îl iau uşor, pe vărful limbii, purtându-l, apoi, prin toată cavitatea bucală. Apoi, îl sorb calmă, cu înghiţituri mici, pentru a mă bucura cât mai mult de gustul poamei.

De data asta chiar că am noroc. O cireaşă ... ce cireaşă, ce gust, un echilibru perfect între gust şi aromă. Un gust proaspăt, dulce, intens dulce, dar curat, limpede, cu o nuanţă plăcută de acrişor, o aromă înebunitoare, tot ceea ce îmi trebuie acum, după dezmăţul de azi-noapte. Mestec apoi carnea fructului, încet, cu temei, simt energia care părăseşte masa aceasta atât de fermă cu doar câteva clipe înainte, dar acum transformată într-o pastă moale, cu un gust atât de proaspăt. Mă bucur îndelung de fina ei atingere, dar, până la urmă, o trimit, cu aceleaşi înghiţituri mici, în organismul meu slăbit, unde e atâta nevoie de ea.

Minunat! O cireaşă cu adevărat deosebită! Mă pregătesc să cer vreo două kile când îl văd, în cealaltă jumătate a fructului. Cea rămasă neconsumată. E el, viermele, galben, respingător, îl văd cum se tolăneşte trândav şi nepăsător, parcă ştiind ce dezgust mi-aputut crea. Mă abţin cu dificultate să nu vomit. Izbucnesc:
- Dar cireşele astea sunt pline de viermi!
- Aşa-i, domniţă. E din cauză că sunt dulci. Sunt dulci şi nu sunt stropite, şi-atunci fac viermi. Da’ să ştiţi că, de viermi nu a murit nimeni. Dacă le-aş stropi, ar muri şi viermele, dar şi ele. Şi-atunci le las aşa, nestropite. Da’ luaţi vişine. Ele n-au viermi, că sunt acre. Hai, luaţi, n-o să vă pară rău.
Mă smulg cu dificultate din sporovăiala precupeţului. Vişine? Acre? Să gust! Vai de capul meu, n-am mâncat vişine în viaţa mea. De fapt, am gustat odată şi nu mi-au plăcut. Acre, mult prea acre. Fără zahăr nu pot. Sau, sub formă de vişinată. Dar aşa, natur ... never. 

Mă uit, absentă, la vişine. Eu cireşe am vrut, nu vişine. Acu’ nu ştiu ce să fac. Mă uit mai bine, văd o vişină brună, o dau deoparte. Două ... mai multe. Da, sunt mai multe. Sunt multe.
- Dar sunt stricate! Vişinele sunt stricate!
Precupeţul mă priveşte cu un aer absent. Nici nu mai catadicseşte să spună ceva. Jemanfişismul lui mă scoate din minţi. Adică eu îi arăt vişinele stricate, şi el ridică din umeri, a „ce-mi pasă?”. Cum să nu-i pese? Ce nesimţit, ce peizan, ce să mai spui?

*

Acum sunt acasă şi zac ca o râmă pe canapea. Am renunţat la fructe proaspete, sunt o porcărie. Am fost la market şi am luat două sticle de ceai la gheaţă, cu un strop de lămâie. Da, ştiu, sunt doar nişte chimicale oribile, pline de fel de fel de căcaturi, antioxidanţii ăia sunt numai la tv. ... mă doare-n cot. Acum, chiar că nu-mi pasă. Beau ceaiul ăsta plin de chimicale şi mă refac încet-încet. Şi mă gândesc ... Mă gândesc la ziua de azi. La căldură, la lenevie, la ziua de azi. Şi la fructe, bineînţeles.

Cireşele, de pildă, cireşele sunt femei. Cele de azi, cu siguranţă. Atât de frumoase, atât de gustoase ... şi pline de viermi. De ce, oare? A, da, pentru că sunt dulci. Sigur că da, pentru că sunt dulci, tot ce e dulce face viermi. Aşa o fi, n-o fi, nu ştiu. Da’ cred că-i aşa.

Şi vişinele ... vişinele şi ele femei. Cu siguranţă sunt femei. Dar nişte femei proaste, cu siguranţă. Acre şi stricate, cum e mai rău.

Da’ ... oare toate fructele sunt femei? Nu, cu siguranţă nu toate. Castravetele, de pildă, castravetele nu poate fi femeie. Nu cred că poate fi femeie. Cel cu bube, care-i şi cel mai gustos, în niciun caz.

Da, dar castravetele nu e fruct, e legumă. Ei, şi ce? Ce, bărbaţii nu pot fi legume? Sau, invers, legumele nu pot fi bărbaţi? Na, că m-am încurcat.

Ba bine că nu. Cum să nu poată fi legumele bărbaţi? Mai ales dacă dau şi coli? E clar, castraveţii sunt bărbaţi?

Dar, eu oare ce sunt? Oare ce fruct sunt eu?

Vorbesc prostii, delirez. Sunt încă în convalescenţă, desigur. Dar îmi revin încet-încet. Cu două sticle de ceai rece.

Deseară, dacă se mai lasă pârjolul, cred că o să ies într-un club. Dar nu, nu mai vreau Cherry Rum. Un Mojito cu un strop de mentă e tot ce-mi doresc.

Apropo, lime e cu siguranţă femeie, dar menta?

1 Response to De cireşar, fără cireşe

Anonim
19 iunie 2011, 00:19

jos pălăria...şi te salut încă o dată.
deci domnişoară, de la vlad muşatescu n-am mai întâlnit un stil aşa haios. Mă faci să râd cu lacrimi. Ai un stil de-a ăovesti de parcă te şi văd cu precupeţul gras, cu barba de 6 zile, halatul alb-jegos, nasu roşu, in pulover crem peste o cămaşă soioasă...nas în nas la piaţa de la nicolae grigorescu!!!! :)))
vaaaai! şi faza cu cireaşa....eu cred că mă facem verde şi-n strănut il pocneam cu jumătatea de cireaşa...regurgitată....
când ai spus că fructele sunt doamne....tocmai mă gândeam....na! că a uitat de castravete...dar nu, n-ai uitat...eşti sclipitoare pe alocuri.
atentă la detalii...
bărbaţii sunt legume....
aaaaaa....şi partea cu descrierea....în care mâncai cireaşa....parcă erai cleopatra cu strugurele în faţa lui marcus antonius....
ehhhhh....sunt multe de spus....
dar până mai târziu...o noapte bbună şi vise...limpezi...mojito....
pe curând....
al tău, al doilea anonim!

Trimiteți un comentariu