joi, 8 septembrie 2011

O zi altfel

2
Să presupunem că am luat contact cu o civilizaţie extraterestră, mult mai avansată, din toate punctele de vedere. Iar trimisul lor ne-ar transmite nouă, pământenilor, un mesaj cam în genul ăsta:
V-am studiat, în tăcere, vreme destul de îndelungată, şi am ajuns la concluzia că voi, pământenii, sunteţi o specie extrem de înapoiată şi, pe de-asupra, sunteţi măcinaţi de tot felul de vicii şi boli pe care le-aţi putea răspândi în toată confederaţia noastră intergalactică, în caz că am dezvolta un contact mai strâns. De aceea, credem că vom fi nevoiţi să vă distrugem.
Pe de altă parte, aveţi o capacitate extraordinară de a vă adapta, de a învăţa, şi de a evolua, ceea ce poate fi extrem de util şi benefic pentru toţi. De aceea, nu excludem nici varianta unei coexistenţe paşnice şi reciproc avantajoase. Voi alegeţi, iată ce aveţi de făcut: din câte am văzut, fiecare dintre voi are un viciu, o dependenţă sau o altă problemă de altă natură, o problemă care îi afectează, în mod evident, calitatea vieţii, dar la care nu poate renunţa. Sau nu vrea. Sau nu ştie. Unii sunt mânioşi, şi mânia le scurtează viaţa şi îi face să ia decizii greşite, alţii nu se pot hotărî, şi asta îi face să piardă oportunităţi importante, unii se trezesc prea târziu, şi de asta nu pot admira răsăritul soarelui, alţii nu pot adormi, şi asta îi oboseşte şi îi face neproductivi. Sunt mulţi care invidiază, iar asta îi împiedică să se concentreze asupra potenţialului propriu, unii sunt foarte grăbiţi, iar asta îi face să piardă foarte mult timp.Şi aşa mai departe. Mă rog, fiecare pământean are un viciu de acest fel, un defect, majoritatea au cu sutele, dar unul e, desigur, cel mai mare, cu consecinţele cele mai importante. Voi, pământenii, trebuie să faceţi următoarele: să vă identificaţi singuri propriul defect şi, apoi, o zi, să renunţaţi la el. Dacă sunteţi, de regulă, mânioşi, să fiţi, pentru o zi, extrem de calmi şi binevoitori, dacă invidiaţi, să iubiţi şi să ajutaţi, dacă nu puteţi dormi, să dormiţi, dacă vă e greu, să vă fie uşor, dacă nu puteţi, să puteţi, şi aşa mai departe. Asta trebuie să faceţi, şi numai o zi! Pe urmă, faceţi ce vreţi. Mai e ceva: vor fi, fireşte, şi dintre cei care nu vor dori, sau nu vor putea, sau nu vor şti. Vor fi dintre acei care nu vor renunţa, sub nicio formă, la viciul lor. Dar, e important ca o majoritate să facă, totuşi, asta. Să renunţe, pentru o zi, la cel mai important viciu.
Încă o dată: dacă majoritatea, adică jumătate plus unu dintre oameni fac asta, planeta este salvată. Dacă, însă, asta nu se întâmplă, dacă jumătate sau mai mulţi dintre oameni rămân, pe vecie, prizonierii viciilor, ai limitărilor de orice fel, ai unui caracter imperfect, atunci planeta e pierdută. Va fi distrusă, şi odată cu asta, vor pieri şi cei care vor fi reuşit să treacă proba.
Ei bine, tu ce ai face? Ai renunţa, pentru o zi, la cel mai puternic viciu al tău pentru a pune umărul la salvarea planetei, sau nu?



Şi, în caz că ai răspuns „da” la prima întrebare, ce te împiedică să faci asta chiar acum?

O zi bună să ai!

2 Response to O zi altfel

8 septembrie 2011, 23:25

Da, o zi aş renunţa la toate „defectele“/viciile mele, dar o întrebare mai bună este: cine decide ce e bun sau nu pentru mine şi dacă o viaţă lipsită de anumite defecte/vicii ar fi una pe care să o trăiesc cu mai multă plăcere? În fond fiecare trăieşte cum ştie mai bine şi deşi sunt care se subestimează din comoditate, mai sunt şi aceia care au ajuns la echilibrul perfect (din perspectiva lor), chiar dacă asta înseamnă şi însuşirea unor defecte. Cât despre ultima întrebare, pe mine mă împiedică superba comoditate de care sufăr. Poate că într-o zi, cât mai curând, voi face ce ai sugerat.

10 septembrie 2011, 18:53

@Alex: La prima intrebare iti raspund scurt: tut decizi. Ai o voce interioara care iti spune ce e bine si ce e rau.
La a doua intrebare ... stii, e vorba, intr-adevar, de superba ta comoditate, care, uneori, e procrastinare, alteori lasitate - da, da, de multe ori esti las -, alteori prejudecata, indiferenta, lenevie, lipsa de determinare, dar si de sens etc. Tu ai toate acestea, pentru ca le avem toti.
Si toate lucrurile astea superbe de care nu ne putem dezbara, cred eu, sunt motivul esential pentru care apar relele majore ale planetei, razboaiele, foametea, crimele de tot felul, si, pana la urma, sinuciderea colectiva spre care ne indreptam.
Hopa! Sinucidere colectiva?! Pai asta e destul de naspa, nu-i asa? Ce trebuie sa fac pentru a evita asta?
Ei, nu mare lucru, un maruntis acolo, numai ca trebuie sa-l faca foarte multi, o majoritate asupra careia tu, eu, ca persoane individuale, nu avem niciun control ... si nici nu contam.
Da? Atunci nu mai fac nimic!
Da ... si de asta ne vom duce dracului!

Trimiteți un comentariu