duminică, 24 iulie 2011

Cum poţi să te bucuri de răul altuia?

0
Mai întâi, că nu era vorba de „răul” nimănui, era vorba de lege, pur şi simplu. Eu una m-am cam săturat de ţara asta şi de viaţa asta unde greşesc toţi, dar mai ales şmecherii, dar, de plătit, plătesc doar „looserii”. Şi ce mare rău e ăla când un om vinovat e cercetat penal? A, poate că tocmai asta e problema, că e vinovat, fiindcă dacă nu ar fi greşit, n-ar fi fost nicio problemă. Da’, da când a făcut alea, alea, celelalte, atunci n-a fost nicio problemă, dar acum, sigur, trebuie să-l căinăm, fiindcă are „necaz”. Necaz ... ce necaz? Puţin circ, şi-atât, dacă n-aş cunoaşte atâtea cazuri de indivizi care, în condiţii normale, nu ar mai fi trebuit să vadă lumina soarelui, dar care sunt bine-mersi, şi nimeni nu le poartă grija. Aşa şi cu ăsta, nu ajunge el la mititica, da’, mă rog, îl pun ăştia puţin pe sticlă, necaz mare, ce să-ţi zic ...

De obicei, când sunt atacată, ripostez. Şi o fac de aşa manieră încât, de regulă, a doua oară nu se mai întâmplă. De data asta, nu am ripostat. Pentru că ... pentru că persoana care m-a atacat nici măcar asta nu merita. N-am avut chef, pur şi simplu. Şi, m-am gândit: cine e, la urma-urmei, persoana care a îndrăznit să-mi reproşeze aşa ceva?

Ei, cine? O persoană „evoluată”, o persoană care nu ar putea, nici în ruptul capului, să se bucure „de răul altuia”. Da? Dar, de ce s-o fi bucurând, totuşi?


I-o fi dublat leafa şi eu nu ştiu? Ha, ha! Sau, poate beţivanu’ de bărbatu-său s-o fi lăsat de băutură şi-o fi devenit ... „romantic”? A, nu, nici chiar aşa, să-i ofere un sejur în Maldive, că n-are de unde, păduchiosu’, da’ poate c-o fi dat măcar cu aspiratorul. Da’, pe dracu! Vezi de treabă! Atunci, poate c-o fi venit loaza de fiu-său cu vreun premiu? Premiu mare, da, a picat bacu’, cu 1,80.

Chiar, oare ce „bucurii” o fi având, totuşi, femeiea asta?

Da’ ce mă interesează? Nu mă interesează chiar de loc, da’ s-a luat de sufletul meu. Dacă mata eşti aşa de „bucuroasă”, de ce arăţi cu degetul după alţii? Eu una, atunci când sunt bucuroasă, când sunt fericită, nu pot să fiu rea, să fiu agresivă, cicălitoare sau mai ştiu cum. Nu pot şi basta. Da’ madam de ce s-o fi „bucurând”? Ei, de altele, cum ar fi de aceea că e mereu „corectă”, că nu are „căderi” din astea, cum ar fi să te bucuri de răul altuia.

O, multă lume idioată pe pământul ăsta!

Adică, madam Filofteio, oi fi dumneata iubitoare de Dumnezeu, da’ tot degeaba, că minte nu ţi-a dat nici cât unei furnici. Păi, de ce crezi mata că nu te mai ajungi cu ratele, de ce tremuri să nu-ţi pierzi şi amărâta aia de slujbă unde toţi îşi bat joc de tine şi câştigi doar cât să nu crăpi de foame, de ce, de douăj’de ani nu ţi-ai mai permis să mergi la un teatru, la un spectacol, zi, ştii? Nu ştii, nu? Una că eşti proastă, da’ proastă rău, proastă te-ai născut, proastă eşti şi proastă o să şi mori, iar a doua că indivizi ca ăla de-l căinezi tu au distrus ţara asta, au vândut-o, au părăduit-o, au făcut-o praf, te-au nenorocit, nu numai pe tine, ci şi copii tăi, şi copiii copiilor tăi, şi încă şapte generaţii de-acu’nainte. Pricepi? 


Nu, viaţa mea nu e deloc perfectă, şi nici măcar „corectă”. Când mă trezesc, nu găsesc sub perna mea niciun diamant scânteietor, nici măcar un trandafir parfumat sau măcar vreun bileţel pe care să scrie „mulţumesc, iubito”, şi nu zic nici „wow, ce zi minunată”, când pe mine mă doare capul şi sunt încă năucă, nu, nu abia aştept, plină de entuziasm, să ajung la jobul meu minunat, să-mi reîntâlnesc minunaţii mei colegii, şeful meu absolut fantastic, nu, nu fremăt de dorinţa de a lua la desprăfuit aceleaşi dosare, de a face aceleşi hârtii tâmpite ... asta este. Şi da, viaţa mea e una de căcat, de tot căcatul, în general nu sunt fericită, nici măcar mulţumită, că n-am de ce, dar, în comparaţie cu ceea ce trăiesc alţii, doar în comparaţie cu alţii, am o viaţă super, un vis de fericire, un miracol. Şi poate asta mă face să fiu aşa cum sunt, rea, nerecunoscătoare, răzvrătită, sau mai ştiu cum. Şi, da, nu ştiu ce-mi rezervă viaţa, nu ştiu ce mă aşteptă, dar nu pot să mă văd, niciodată, bucurându-mă de faptul că nu mi-a mai rămas nicio bucurie.

Zi luminoasă!

No Response to "Cum poţi să te bucuri de răul altuia?"

Trimiteți un comentariu