duminică, 10 iulie 2011

Cum să-ţi alegi maşina

1
Scuzaţi, doamnelor, scuzaţi, domnişoarelor, scuzaţi, domnilor, dar cred că o să-mi dau drumul la gură şi-o să înjur birjăreşte, cum n-am mai făcut-o de mult, mai ales în scris.


Păi cum lindicu’ meu de codoaşă bătrână vine asta? Am zis aşa: la cât cenuşiu am în cerebel, la câte drăcării sunt meşteră, hai, în uterul meu să fac cel mai tare site muieresc, să pice-n morcov naşpetele alea care şi-o trag cu mousu-n cur, zi de zi, şi prin wireless. Adică, dacă nu ştiu eu la prostoace cât să înebunească lumea, cine să ştie?

Da’ uite că m-am înşelat. M-au luat ăştia de la feminis. Păi, uite, eu ca proasta pulii ce sunt, habar nu am avut, până astăzi, după ce criterii ar trebui să ne achiziţionăm noi, doamnele, maşinile. Eu credeam – şi cred că mai sunt multe femei care cred aşa ceva – că e important să ai o maşină nervoasă, care să se comporte bine în trafic, să fie micuţă, ca să ai loc de parcare – da, da, bărbaţii au obsesia asta, să fie mare-mare, adică ei îşi imaginează că noi, doamnele, când vedem tiru’, cădem pe spate şi zicem: „mamă, ce lemozină şi-a tras ăsta, păi, dac-o are aşa mare (maşina), sigur trebuie să aibă şi alte lucruri mari (contul în bancă), şi ca urmare ... ei, bărbaţii (de genul ăsta) sunt şi frustraţi, şi idioţi, nu ştiaţi? -; apoi, să fie stabilă, să nu se răstoarne la orice curbă, să arate bine, să fie fiabilă şi să nu se defecteze una-două, că nimeni n-are chef să tot schimbe ceva din două în două săptămâni, să consume puţin, să ... da’ Dumnezeu mai ştie ce. În fine, niciodată, dar niciodată nu m-aş fi gândit că un criteriu important în alegerea unei maşini ar trebui să fie cât de bine poţi să ţi-o tragi în ea. Şi nici la ménage à trois nu mi-a stat gândul. Fiindcă, trebuie să recunosc, maşinuţa mea e o maşinuţă şi atâta tot. Serveşte la ceea ce serveşte orice maşină din lume, mă deplasez, cu ajutorul ei, de colo-colo şi cam atât. Vreau să mi-o trag? Nimic mai simplu, o fac la mine-acasă, mă duc la un hotel, mă duc ... dracu’ ştie unde mă duc, dar, barem să am puţină apă caldă după, nu să folosesc antigelu’ sau lichidul de frână. Aşa-s eu, mai nu-ştiu-cum, mai old fashioned, pulărăul poa’ să facă orice, nu mă interesează, să şi-o frece, dacă vrea, de covoraşele de cauciuc, da’ să le spele pe urmă, da’ eu nu pot. Nu pot şi gata, şi asta este, am nevoie de puţină igienă, ce mama-dracului! Şi, hai să zic, o faci şi pe asta, şi-o faci o dată, o faci de două ori, o faci de mai multe ori, ţi-o tragi în maşină, în trafic, te speli cu cafeaua din termos şi mai cine ştie ce alte drăcării ... Dar, chiar aşa, să-ți iei o mașină doar ca sa ți-o pui, nu la asta nu m-aş fi gândit. Nu m-aş fi gândit, şi gata, asta e, sunt o proastă.
  

Da, sunt o proastă, dar, oare ăia pentru care tot ceea ce văd într-un film porno e realitatea cea mai adevărată şi ceea ce trebuie să facă cu muierile lor, ăia ce sunt? Idioţi, fireşte, retardaţi iremediabil, bărbaţi ... ăştia-s bărbaţii. Ei, dar cu femeile, cu femeile cum e? Eu cred aşa, că femeile sunt mai deştepte, că nici cea mai perversă dintre ele, nici cea mai nimfomană, nici cea mai tâmpită, nu ar lua de bun tot ce se vede într-un film porno. Spre deosebire de bărbaţi, nu cred că e vreuna care să dorească sincer să i se întâmple ceea ce se poate vedea într-un film porno. Eu aşa cred.

Da’, dar până la urmă feminis-ul e pentru noi sau pentru bărbaţi? Aceasta-i întrebarea. Şi am şi un răspuns: noi femeile, mergem la serviciu, la fel ca bărbaţii, nu? Apoi, facem mâncare, în timp ce domnii se relaxează, nu? Ştergem pruncii la cur în timp ce ei se odihnesc. Mai facem şi curăţenie, ca proastele, în timp ce ei urmăresc meciul – e foarte important meciul. Şi câte şi mai câte nu facem, noi femeile, în timp ce bărbaţii ce treabă au? Alta decât să stea pe net şi să citească fele de fel de situri, inclusiv alea de femei. Sau aşa-zise de femei, care, ştiind bine că nu prea (mai) au cititori femei – de unde timp? – se mai orientează şi spre pulifricii ăştia frustraţi. Asta da, înţeleg. Şi, înţeleg şi bătaia de joc din spatele acestui post: frate, poţi să fii tu zmeu, zmeul-zmeilor, dar dacă nu ai maşină pentru futut, eşti gata, eşti varză, eşti zero.

Doamne, cât de proşti pot fi unii bărbaţi!

1 Response to Cum să-ţi alegi maşina

16 martie 2012 la 15:48

Mi-a placut opinia ta...

Trimiteți un comentariu