luni, 13 iunie 2011

La cofetărie

3
Da, recunosc, nu am înţeles mare lucru atunci când am citit prima dată despre Secta Orbilor. Sábato nu e un scriitor dificil, la prima vedere, dar nici foarte transparent. Foarte pe scurt, ce e cu această sectă a orbilor?

Orbii lui Sábato nu sunt orbi, în sensul propriu al cuvântului. Nu, sunt oameni care văd la fel de bine şi de desluşit ca noi toţi, dar al căror ochi interior s-a închis de mult. Sunt, aşadar, orbi nu din naştere, ci din pricina nu ştiu cărei boli, ci pentru că ei au vrut aşa, să fie orbi, să nu ştie, să nu vadă, să nu gândească drept, şi curat, şi în lumină.

Orbii sunt, deopotrivă, cei care conduc lumea, şi o conduc nu prost, ci foarte prost, dar şi victimele lor. Cu toţii constituie cea mai cumplită, cea mai tenebroasă, cea mai îngrozitoare conspiraţie din istoria omenirii. Orbii sunt extrem de bine organizaţi, iar scopul lor este să elimine pe oricine ar îndrăzni să vadă. Handicapul lor îi face să se creadă normali, mai-mult-decât-normali, şi să respingă cu ură şi indignare tot ceea ce se abate de la normele lor. Suferinţa lor este reală, dar ei ajung să se împace cu această suferinţă, să o perceapă nu doar ca normală, ci ca indispensabilă. Da, da, sunt nişte alienaţi, al căror scop este să-i alieneze pe toţi.

Probabil, nu mi-aş fi amintit acum nimic despre Sábato şi a sa Dare de seamă despre orbi, dacă ieri nu ar fi avut loc, la Londra, un aşa-numit „marş al târfelor”, la care tare-tare mult mi-ar fi plăcut să fiu. Un marş al târfelor? S-a-ntors lumea cu susu-n jos?

Da, din păcate, aşa este. Lumea s-a-ntors, da, cu susu-n jos. Din cele vreo nouă milioane de londonezi, doar câteva mii au găsit de cuviinţă să participe la acest marş al normalității. De fapt, care este istoria sa, şi de ce este atât de deosebit acest marş?

Ei, cu câteva luni în urmă, un ofiţer cu grad înalt a declarat în faţa unor studenţi ceva în genul că femeile ar trebui să aibă grijă să nu se mai îmbrace ca nişte „târfe” pentru a nu mai cădea victime agresiunilor sexuale.

Fără nicio îndoială, dacă o astfel de declaraţie ar fi fost făcută în România, nimeni nu ar fi băgat-o în seamă. Fiindcă românii ştiu foarte bine că e aşa: dacă te îmbraci ca o „târfă” înseamnă că ţi-ai căutat-o cu lumânarea. Ce, nu vă uitaţi la ştirile de la ora 5? Acolo numai asta vezi, fel de fel de tinerele de 70-80 de ani, care sunt violate exact din acest motiv: c-arată prea bine, sunt prea „apetisante”. Chestia cu jaful e, fireşte, de faţadă, cei 10-20 de lei cu care se aleg, de regulă, violatorii, nici nu pot fi consideraţi „jaf”, eventual o plată a „prestaţiei”. Dar nu, la noi nu se putea întâmpla aşa ceva. La noi e România, nu Occident, ce să mai vorbim de „a arăta bine”, dacă nici cu săpunul nu ne-mpăcăm?


Hai să ne-nţelegem: nu toţi oamenii sunt normali, nu toţi oamenii sunt sănătoşi, există şi bolnavi. Băieţii ăia care violează tot felul de frumuşele septuagenare, şi nu numai ei, ci toţi violatorii, în general, eu i-aş pune puţintel pe scaunul electric, că tot sunt ei doritori de senzaţii tari. Dar nu, nu se poate, suntem oameni, suntem creştini, suntem pizda mă-sii ştie ce, dar nu putem să-i omorâm, aşa, ca pe nişte câini, mai bine să ne omoare ei. Ei, dacă tot e aşa, m-aş adapta şi eu, i-aş mai executa, le-aş da puşcărie pe viaţă, şi ca să nu se plictisească prea tare, i-aş închide cu târâturile gen Monica Lewinski, care îşi imaginează, probabil, că dacă un bărbat le-o dă odată la supt, trebuie să le dea şi bani, şi glorie, şi putere, şi cine ştie ce-o mai fi vrând, altfel e târât prin tribunale, arătat cu degetul, şi aşa mai departe. Nu, nu, nici asta nu pot să înţeleg, ai luat-o, ai luat-o, dar nici aşa să ieşi în faţă şi să te baţi cu cărămida-n piept pe chestia asta. 

Dar, nu despre asta era vorba, ci despre cei care consideră că de asta au fost lăsate femeile pe lume, ca să se urce pe ele tot felul de pitecantropi. Ei, ştiţi un secret? Da, sunt astfel de anormali, şi nu puţini, dar încă şi mai multe sunt femeile care cred aşa ceva. Şi nu numai băbăciuni, ci şi femei tinere. Tinere ca vârstă. Să vă spun c-am cunoscut şi eu una ca asta? Bun, a găsit un dobitoc, l-a îmbrobodit, cum-necum, i-a pus pirostriile. Acu’, după nuntă, vaca nu s-a mai spălat. Că de ce să se spele, de ce să se dichisească şi ea, să arate a om, ce, ea e ca „alea”? Acu’ normal că şi ăla a răbdat-o cât a răbdat-o, şi-apoi a lăsat-o. Cu asta, că a lăsat-o, sunt de acord, şi era foarte normal să să întâmple aşa ceva. Cu altele, ce s-au mai întâmplat, nu sunt de acord, dar asta-i deja altă poveste.

Ei, şi toată povestea asta cu vaca nespălată – să mă scuze animalele respective pentru comparaţie, dar n-am găsit altceva – se întamplă aici, în România anului 2011! Mai poţi să spui ceva?

Da’ pentru bărbaţi cum o fi? Că, mă gândesc eu, aşa, cu mintea mea proastă, de femeie, cum o fi, pentru un bărbat, să-i spună cineva că nu se poate abţine? Că, dacă vede o femelă frumoasă, cel mai normal lucru e să se arunce pe ea, numaidecât?

Nu ştiu, eu zic că, dacă eşti om, nu contează, bărbat, femeie, indiferent, trebuie să stii să te abţii. Asta dacă eşti om. Dacă eşti câine (sau căţea), nu. Acolo, lucrează instinctele, doar instinctele, oamenii mai au şi altceva. Dacă sunt oameni.

Ce vreau să zic? Vreau să zic că, şi dacă aş fi fost bărbat, m-ar fi deranjat ce-a spus dobitocul ăla. Şi, poate încă şi mai mult. Şi, poate, mi-aş fi dorit la fel de mult să fiu acolo, să protestez şi eu. 

Şi, pentru că nu am putut fi acolo, fiindcă nu am putut protesta ieri, protestez acum. Protestez împotriva tuturor celor care cred că femeile sunt o marfă. Protestez împotriva celor care cred că bărbaţii sunt nişte animale. Protestez împotriva tuturor orbilor. Treziţi-vă odată, orbilor! 

Acesta este protestul meu, citiți-l cum trebuie:
  

- Bună ziua!
- Bună ziua! Vă putem ajuta cu ceva?
- Bărbaţi aveţi?
- Sigur că da. Doriţi cu frişcă sau cu cremă?
- Doresc cu bani.
- Da, doamnă, sigur că da, uitaţi aici: Diplomat, Ambasador, de care doriţi?
- Una la mână, nu sunt doamnă. Apoi: moguli n-aveţi?
- Scuze, domnişoară. Moguli n-avem, dar luaţi un Diplomat, e foarte bun.
- Nu-s nici domnişoară. Bine, o să iau, poate un Diplomat, dacă nu aveţi altceva. Sau un Ambasador. Da’ de ce au toţi culoarea asta ciudată?
- Mă scuzaţi … cum să vă spun? Că doamnă aţi zis că nu sunteţi?
- Am fost, dar nu mai sunt. Demult nu mai sunt o doamnă, că nu se mai poartă.
- Da’ nici domnişoară.
- Nu, nici domnişoară, sunt duduie ….
- Duduie, la fel ca mine … Ce frumos! Duduie!
- De culoare vorbeam ...
- E de la fructe, duduie, de la portocală. Ştiţi, torturile astea cu fructe ... tre’-să le pui un fruct, ceva, în vârf.
- Şi de ce n-aţi pus altceva? Căpşuni, de pildă.
- Nu ştiu, duduie, nu-i sezon, ce ştiu eu. Acum e timpul portocalelor. Şi care-au fost cu altceva, acum sunt tot cu portocale.
- Cum ... au fost cu altceva?
- Da, duduie, am avut nişte torturi ... delicioase, o minunăţie, te lingeai pe degete, nu alta.
- Eu nu mă ling pe degete.
- Ei, vorba vine. Erau cu flori din alea, de zahăr ars ... cum le zice?
- Nu ştiu. Ce fel de flori?
- Cu trandafiri, duduie, da, cu trandafiri, ştiţi? Da’ nu mai sunt, acum nu-s decât cu portocale.
- Bine, să lăsăm asta. Îmi daţi, vă rog, prăjiturica aceea?
- Care, duduie? Asta mică, mică de tot?
- Da, că sunt la regim, nu-mi permit mai mult. Cum îi zice?
- Irinel îi zice. Prăjitura Irinel. De fapt ...
- De fapt ce?
- De fapt, nu prea e o prăjitură, aşa să ştiţi.
- Dar ce-i?
- E un bărbat … vorba vine. E un bărbat, nu asta aţi cerut?
- Cum adică … „vorba vine”? Ce înseamnă asta?
- Ei, ce înseamnă? Am gustat, şi eu, duduie. Şi, cum spuneam ... nu prea-i bărbat ... dacă înţelegeţi.
- Înţeleg prea bine, ai gustat prăjitura mea?!
- Uşor, trebuie să ştim ce livrăm clientelor, nu? Şi-apoi, dac-aţi şti câte-au gustat înainte. Că doar nu v-aţi gândit că aţi fi prima, nu?
- Ce loc ciudat! Nu, nu m-am gândit că aş fi prima. Dar nici aşa, să mi-o spuneţi de la obraz.
- Ce anume?
- Că-i bun, că l-aţi gustat.
- N-am zis că-i bun, e chestie de gust. Luaţi şi gustaţi. Hai, vă rog, gustaţi. La noi, asta e regula. Nimeni nu cumpără nimic pe negustate. Ei, ce spuneţi, gustaţi sau nu?
- Să văd. Da’ ... de ce miroase aşa? E vechi?
- Da, duduie, e vechi, nu se vede? Da’ nu de-aia pute. Pute-a bani, dacă înţelegeţi.
- Şi-a prostie. Cum vă permiteţi să vindeţi marfă veche?
- Păi, dacă asta vor clientele. Ştiţi cum trec?
- Cine, clientele?
- Vechiturile.
- Cum să treacă, dacă se învechesc?
- Nu, duduie, la noi în raft nu se învecheşte nimic. Aşa îi aducem de la laborator, gata învechiţi.
- Înţeleg. Da’ ceva proaspăt aveţi?
- Avem, duduie. Covrigei calzi. Fierbinţi.
- Sunt cu frişcă sau cu cremă?
- Nici, nici. Sunt cu găurele.
- Ce găurele?
- Gaura de la covrig, duduie, asta e tot ce au. Şi-un pic de glazură. Dar sunt calzi, duduie, şi se topesc între dinţi ... Sunt fragezi, duduie, doar ce-au dat bacul ... o minunăţie.
- Zău? Dă-mi şi mie unul, atunci?
- Unul, duduie? Mă rog, dacă doriţi ... Da’ să ştiţi că nicio clientă nu a dorit aşa ceva. Care au luat, au luat o legătură, că unul e ca niciunul, n-are rost.
- Bine, dă-mi şi mie o legătură, un snop, cum zici.
- Una, duduie? Numai una?
- Una, că-s la dietă. Mai multe nu-mi permit.
- Dar ăştia nu-ngraşă, aştia slăbesc. O, daca-ţi şti cum vă slăbesc, ce suplă vă fac...
- Bine, e-n regulă. Dă-mi cinci.
- Cinci legături, duduie? Imediat.
- Nu, nu cinci legături, cinci covrigei.
- O ... doar cinci. Bine, cum spuneţi. Îi consumaţi aici?
- Se poate?
- Da sigur că da, altfel cum? Doar dacă vreţi să urcaţi, avem o privelişte excepţională, se vede autostrada suspendată, e o nebunie, nu alta.
- Nu mă interesează peisajul. Aici nu pot să-i consum?
- Aici, la masă? Puteţi şi aici, sigur că da, dar m-am gândit ... să nu vadă lumea cum băgaţi în gură.
- A, da? Bine, bine, atunci merg sus. Deci, doi aici, încă trei la pachet, pentru acasă, se poate?
- Se poate, duduie, se poate, dar numai doi aici? La valoarea dumneavoastră? Hai că vă mai dau unu’, pe gratis, e din partea casei, e unu’ mic, merge?
- Merge. Sărumâna, duduie.
- Sărumâna şi dumenavoastră, şi să mai treceţi pe la noi.
- Trec, trec, dacă-mi plac mai trec.
- O sa mai treceţi sigur, duduie. Da’ prăjiturica nu o luaţi?
- Ce prăjiturică? Am luat covrigeii.
- Prăjiturica, duduie, Irinelul.
- A, nu, nu-mi trebuie, că e vechi şi miroase urât.
- Zău, duduie? Şi-atunci cum vă plătiţi covrigeii?

3 Response to La cofetărie

15 iunie 2011, 11:20

Intr-adevar, ce e vina femeilor ca exista psihopati obsedati sexual ce nu au vazut pasarica de o eternitate. Totusi, vina voastra consta in faptul ca nu va protejati. Adica, sa fim seriosi, ai auzit vreodata de o femeie de afaceri violata in centrul orasului, ziua in amiaza-mare?

15 iunie 2011, 16:42

@nastasian: Problema violurilor comise impotriva femeilor (pentru ca, din pacate, exista si barbati violati, ca sa nu mai vorbesc de copii) nu are nicio legatura cu "pasarica".
Eu nu cred ca pe violatori ii intereseaza, in primul rand sa-si dovedeasca "barbatia". E o diferenta majora.

Anonim
18 iunie 2011, 11:27

deci...wow şi ioiii!!!
citind prin blogurile tale nu pot să trec peste...ceva ce le caracterizează pe toate....furia excesivă, revolta împotriva...în fine.
Nu ştiu dacă trebuia să mă amuze sau nu povestioara (dialogul) dar nu-mi pot şterge zâmbetul tâmp...de pe chip...asta merită distribuită pe facebppk...cu siguranţă vor mai fi persoane....care ar trebui să o citească.
Eu, un alt anonim!

Trimiteți un comentariu